Uber și Bolt îi deranjează, din nou, pe taximetriști și transportatori: de ce e statul considerat vinovat

de: Ciprian Ioana
08 03. 2021
Inquam Photos / Octav Ganea

Serviciile clasice de transport persoane au avut dintotdeauna ceva de reproșat la adresa companiilor de ride-sharing precum Uber și Bolt. Tensiunile încă sunt acolo.

În urmă cu ceva vreme, taximetriștii din București și nu numai, sprijiniți de asociațiile de transportatori, organizau proteste pentru a cere reglementarea unor servicii ca Uber sau Bolt. Scopul era, de fapt, scoaterea lor în afara legii, astfel încât serviciile de transport persoane la nivel local să rămână pentru un singur model de business.

După ceva reglementări și discuții, părea că lucrurile s-au rezolvat de la sine. Numai că nu e deloc așa și transportatorii au reînceput riposta.

Taximetriștii, nemulțumiți de prezența Uber și Bolt

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) se adresează din nou autorităților, pe care le acuză că favorizează, de fapt, existența unor companii de ride-sharing precum Uber sau Bolt.

COTAR crede că, prin diminuarea numărului de autorizaţii pentru taximetrie şi creşterea numărului de transportatori de persoane în regim „ride sharing”, autorităţiile locale dau dovadă de nerespectarea legislaţiei în vigoare. Statul n-ar ține cont de consecinţele grave ale acestui comportament îndreptat împotriva firmelor româneşti care aduc bani la bugetul de stat, sugerează transportatorii.

”Doar în Bucureşti sunt, în prezent, peste 30.000 de maşini în regim de transport alternativ, iar numărul lor este în creştere. Sunt firme care se folosesc de noua lege a transportului alternativ, intrată în vigoare în 2019, pentru a putea jongla în voie cu profitul, astfel încât să nu plătească taxe şi impozite. Legea le permite să închidă şi să redeschidă activitatea oricând doresc, ceea ce nu poate face o firmă de taxi, pentru că şi-ar pierde licenţa.”, explică COTAR.

Deranjați de raportul cerere-ofertă

Conform organizaţiei, aceste ”jocuri fiscale” nu fac decât să falimenteze firmele care plătesc taxe şi impozite statului român, scoţându-le de pe piaţă pentru a lăsa loc firmelor de transport alternative.   Reprezentanţii COTAR susţin că, într-un oraş turistic precum Constanţa, se observă cum administraţia locală „face loc pe piaţă” pentru firmele de transport alternativ, intenţionând să diminueze numărul autorizaţiilor de taxi.

„În prezent, în oraş sunt 1.850 de autorizaţii pentru taxi şi peste 1.000 de copii conforme pentru transport alternativ, iar actualul primar a anunţat că va retrage peste 500 de autorizaţii pentru taximetrie, în condiţiile în care ne aşteptăm ca în sezonul estival să fie câteva mii de maşini pentru transport alternativ”, menţionează COTAR.

De fapt, transportatorii sunt nemulțimiți de faptul că aceste companii se impun în fața serviciilor clasice. Iar dacă sunt mai multe licențe în zona serviciilor de transport alternativ, atunci ar putea însemna că aceste servicii se impun mai bine și sunt preferate de clienți.

„Ne plângem că nu sunt bani, dar lăsăm zeci de mii de maşini neimpozitate în transportul alternativ, în timp ce firmelor plătitoare de taxe şi impozite li se blochează conturile dacă uită să plătească un leu. Noi nu putem să închidem şi să redeschidem firmele, pentru a nu plăti taxe şi impozite, cum fac cei din transportul alternativ, pentru că nouă ni s-ar retrage licenţa dacă am proceda la fel ca ei. Noi nu putem practica tariful dinamic şi nici nu beneficiem de impozitarea făcută diferenţiat. Vedem că autorităţile statului român încurajează aceste practici şi susţin aceste firme, în defavoarea noastră, a celor care suntem plătitori de taxe şi impozite”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR